Autism Integrare senzorială

Tulburarea de procesare senzoriala la copiii cu autism

15 martie 2019

       Tulburarea de procesare senzorială reprezintă incapacitatea de a folosi informațiile primite de la simțuri pentru a avea activități normale. Această disfuncție de integrare senzorială acoperă o varietate de dizabilități neurologice. Când procesarea este dezorganizată, creierul nu poate să își ducă la îndeplinire sarcina de a organiza mesajele senzoriale. Copilul nu poate răspunde informațiilor senzoriale printr-un comportament coerent și cu sens, de asemenea are dificultăți în a-și planifica și duce la îndeplinire acțiunile pe care vrea să le realizeze. Această tulburare se suprapune frecvent cu tulburările din spectrul autismului.

       Autismul este o tulburare neurobiologică ce presupune dimensiuni atipice ale creierului, un număr diferit de anumite celule, anomalii ale creierului mic ( ceea ce influențează negativ funcțiile motorii, senzoriale, cognitive, de limbaj și de atenție ) și gene modificate care împiedică dezvoltarea normală a creierului.
Această tulburare pervaziva în dezvoltare ( autismul ) afectează  comunicarea verbală și nonverbală, imaginația și capacitatea de a rezolva probleme și interacțiunea socială. Autismul se evidențiază în general înainte de vârstă de trei ani, însă, în funcție de indicatori, se poate remarcă și în primul an de viață.

       O componentă foarte importantă a autismului o reprezintă dificultatea de modulare și discriminare senzorială, de planificare motorie și de determinare a succesiunii acțiunilor.

       Se întâmplă adesea că problemele de receptare a senzațiilor să fie minimalizate, însă, acestea se regăsesc printre cele mai importante zone afectate. Fiecare copil poate prezenta o combinație unică a acestor probleme, spre exemplu, un copil  poate avea o discriminare vizuală foarte bună și poate fi un artist talentat și în același timp poate avea o slabă discriminare auditivă și un limbaj sărac. Un alt copil poate avea abiliitati auditive bune, poate să cânte, să compună rime, dar să aibă în același timp o discriminare vizuală slabă și abilități de planificare motorie insuficiente.

       Cei mai mulți dintre copiii cu autism prezintă o reglare sau o modulare necorespunzătoare a senzațiilor obișnuite, reglarea stimulilor tactili, auditivi, vizuali și de mișcare fiind anevoioasă.

       Multe persone care suferă de autism manifestă o anumită formă de tulburare de procesare senzorială. Pentru a concepe un plan de intervenție adecvat, este important să înțelegem modul în care problemele senzoriale și motorii îi complică viața. Atât terapeuții cât și părinții trebuie să se asigure că programul copilului cuprinde suficiente experiențe sensorial-motorii și un regim senzorial individualizat.

Va recomandam sa cititi si articolul : Rolul parintilor in recuperarea copiilor cu autism

Visits: 184

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply